gala

galaFundaţia Rafael a fost prezentă la Gala Oameni pentru Oameni, organizată în acest an la Hotelul Marriot din Bucureşti. După un an foarte consistent şi extrem de intens, ne-am calificat  până în fazele finale, la trei categorii:

-cea mai bună echipă de fundraising,

-cel mai activ membru al Consiliului Director,

-generozitatea care schimbă vieţi.

Astfel, deşi nu am câştigat locul I, adjudecat de redutabila organizaţie Hospice Braşov, am fost încântaţi să fim între primele trei echipe dintre cele care, din întreaga ţară, au fost nominalizate. Echipa Fundaţiei Rafael, formată din Emma Jugariu, Mihaela Manea, Alina Rădulescu, Daniela Buhnilă, Carmen Radu, Andreea Leca, Mădălina Aştefănoaei, Claudiu Ştaier, alături de cei mai frumoşi şi mai activi voluntari, a reuşit şi în acest an, să adune fondurile necesare asistării cu profesionalism a beneficiarilor noştri.

La categoria “cel mai activ membru al consiliului director”, Robert Cadar a ajuns şi el în finala de trei, activitatea sa fiind foarte apreciată de juriu. De menţionat este faptul că la această categorie nu a fost desemnat un câştigător dintre finalişti, ci toţi trei au fost recunoscuţi ca având contribuţii esenţiale pentru organizaţiile din care fac parte.

Categoria “generozitatea care schimbă vieţi” i-a urcat pe cea mai înaltă scenă a galei pe oamenii care au ales să ofere din timpul şi din sufletul lor pentru binele semenilor. Fundaţia Rafael l-a propus pe domnul Aurel Palade, pentru perseverenţa şi pentru creativitatea sa în a face bine. Am fost mândri să îl aplaudăm, împreună cu toată sala cea elegantă, pe cel care, alături de alţi oameni, obişnuit este să sădească binele pe oriunde trece.

Le mulţumim tuturor celor care nu ezită nicio clipă să ne fie alături! E o încântare să întâlneşti zi de zi oameni care zâmbesc atunci când îşi întâlnesc semenii, oameni care ajută fără să aştepte nimic în schimb, oameni care iubesc şi care sunt aproape de ceilalţi, fie că aceştia sunt beneficiarii Fundaţiei Rafael, fie că sunt alţi semeni care au nevoie de sprijin.